Comentarii-bac - Postmodernismul

POSTMODERNISMUL

 

 

 

Postmodernismul este orientarea literară, care, înţelegând că nu poate avea o percepţie directă a realului din cauza interferenţelor culturale precedente, încearcă să recupereze experienţele estetice anterioare dintr-o perspectivă ironică, utilizând valenţele jocului sau ale parodiei. Dacă modernismul se impunea printr-o atitudine de respingere a modelelor anterioare, postmodernismul înţelege că voinţa de înnoire a ajuns în impas şi de aceea acceptă şi chiar îşi asumă, cu detaşare şi ironie, modele, structuri, limbaje şi atitudini caracteristice unor curente literare anterioare. Nu se mai poate vorbi deci de ruptura cu trecutul (ca în cazul modernismului şi a avangardei) ci de o înglobare a lui şi de o revalorizare. În timp ce scriitorii modernişti erau preocupaţi de producerea textului (numărul mare de arte poetice), de actul creaţiei, postmoderniştii redau autorului şi operei importanţa pierdută, se deschid din nou spre lume, spre real, de exeplu prin biografism şi poezia cotidianului. Poetul postmodern ştie că nu mai există subiecte şi teme cu adevărat noi, şi în acelaşi timp observă lumea care respinge cultura în defavoarea tehnologiei, de aceea el adoptă alte mijloace de exprimare: în textele sale el trimite cu detaşare, ironie şi toleranţă la alte texte care au fost scrise mai înainte. Scriitorul postmodern este, înainte de a fi creator, un mare cititor de texte.


Conceptul cultural de postmodernism a apărut în anii ’40, dar la noi, din cauza situaţiei comunismului şi a pierderii legăturii cu lumea occidentală, este pus în discuţie mult mai târziu, la începutul anilor ’80 de către Alexandru Muşina. În literatura română, generaţia poetică a anilor  ’80 este considerată generaţia postmodernistă. Orientarea aparţine însă tuturor membrilor Cenaclului de luni, înfiinţat în 1977 şi condus de Nicolae Manolescu. Poezia acestei generaţii pare unitară şi coerentă, fiind legată de aceeaşi formaţie universitară a creatorilor, de aceleaşi preocupări literare nonconformiste sancţionate de publicaţiile oficiale. Publicarea unor volume colective întăreşte ideea de unitate a generaţiei. Primul volum colectiv este Aer cu diamante, apărut în 1981 şi care era semnat de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan. Al doilea volum, Cinci, cuprinde creaţiile lui Alexandru Muşina, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Romulus Bucur şi Mariana Marin. Alţi poeţi postmoderni, „grupul de la Braşov”, sunt: Simona Popescu, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea.


Cel mai cunoscut poet al genereaţiei postmoderniste este Mircea Cărtărescu. A debutat în 1980 cu volumul Faruri, vitrine, fotografii. Alte volume ale autorului sunt: Poeme de amor (1983), Totul şi epopeea modernă Levantul. Cea din urmă carte uneşte mai multe curente literare ale literaturii române: poemul eroi-comic de factură clasică, romantismul paşoptist, literatura secolului al XX-lea.


Trăsăturile liricii postmoderne sunt:

  • întoarcerea poeziei spre prozaic, spre existenţa cotidiană din care orice sentiment dispare

  • perspectiva ludică asupra lumii

  • refacerea legăturii omului cu realitatea cotidiană, inclusiv cu utilitarul şi divertismentul

  • atitudinea detaşată şi ironică

  • înlocuirea temelor poetice consarate cu biografismul

  • intertextualitatea: amestecul de stiluri şi de texte, citatul, aluzia culturală, pastişa şi parodia

  • dialogul cultural cu trecutul

  • limbajul nonconformist

  • prezenţa narativului în poezie

  • lipsa figurilor de stil